Tinerii reprezintă una dintre cele mai afectate categorii de pandemie, iar acum, mai mult ca niciodată, au nevoie de un context care să îi încurajeze să se dezvolte, să învețe și să se (re)descopere. Guvernanța programului anunță cu bucurie lansarea noului apel pentru Capitala Tineretului din România, ediția 2023, care se va desfășura în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 decembrie 2023!

Orice localitate de rangul 0, I, II sau III (municipii și orașe) din România poate candida pentru acest titlu. Sectoarele capitalei României, respectiv Municipiul București (prin primăriile aferente), pot, de asemenea, să aplice pentru acest titlu.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru runda I este 8 august (ora 16:59), urmând ca un juriu independent, format din reprezentanți ai unor instituții publice, cât și ai sectorului privat și ai celui neguvernamental, să evalueze candidaturile. Pe baza evaluărilor vor fi anunțate un număr de minimum 2, maximum 3 orașe pentru a dezvolta o candidatură extinsă în a doua rundă a competiției, urmând ca pe 9 octombrie să fie anunțat oficial orașul care va purta titlul de Capitală a Tineretului din România în 2023.

Toate informațiile legate de acest apel se regăsesc pe https://capitalatineretului.ro/aplica

Timișoara, Bacău, Baia Mare, Iași și Constanța sunt primele 5 Capitale ale Tineretului din România ce au avut și au oportunitatea de a dezvolta propriile idei în proiecte de dezvoltare concretă, alături de autoritățile locale.

Fiecare oraș care primește acest titlu are oportunitatea de a dezvolta un program cadru tematic anual care vizează dezvoltarea urbană cu participarea directă a tinerilor, capitalele realizând proiecte din ce în mai profesioniste, abordând noi teme de interes pentru tineri și încurajând dezvoltarea de idei noi și inovatoare referitoare la co-crearea și dezvoltarea orașului. Încercând să stabilească noi modele, aceste programe anuale aduc o contribuție semnificativă la procesul de armonizare a diversității urbane, conservând identitatea diversă a comunităților, dar promovând în același timp toleranța bazată pe comunicare și acțiune comunitară.

Capitala Tineretului din România este un program care funcționează pe principii similare cu „Capitala Europeană a Tineretului” și a fost inițiat, la nivel național, de: Consiliul Tineretului din România (CTR) – entitate reprezentativă a tineretului din România; Federația Tinerilor din Cluj – entitate creată în contextul programului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului; Grupul PONT – grup de experți de tineret, inițiatorul măsurilor de pregătire a Capitalei Tineretului din România pe baza experienței candidaturii municipiului Cluj-Napoca pentru Capitala Europeană a Tineretului 2015 și Banca Comercială Română (BCR) – lider al sistemului bancar românesc.

Obiectivul programului „Capitala Tineretului din România” este să elaboreze strategii de dezvoltare locale pentru tineri și să-i implice activ în procesele decizionale din orașele lor pe teme ce țin de educație, cultură, politică demografică și alte domenii de interes pentru ei. De asemenea, își propune să stimuleze autoritățile publice locale și companiile private să susțină și să se implice în implementarea proiectelor propuse în cadrul programului.

Orașul câștigător va beneficia de un premiu financiar în valoare de 50.000 euro din partea Băncii Comerciale Române. Titlul va oferi și oportunitatea de a atrage alte surse de finanțare din diferite surse publice și private și deținătorul său va beneficia, de asemenea, de posibilitatea de a găzdui diferite evenimente de rang național organizate de instituții publice și rețele de tineret din România. Orașul câștigător are dreptul de a găzdui Summitul Tinerilor, cel mai important eveniment de celebrare, dezbatere și decizie al mișcării de tineret din România. De asemenea, câștigătorul va găzdui ediția din 2023 a Galei Tineretului din România.

„Unele lucruri s-au schimbat. Pandemia COVID-19 ne-a afectat modul de interacțiune, de colaborare și ne-a testat reziliența la cote maxime. Tinerii de astăzi sunt poate cea mai afectată generație pentru că s-a creat o ruptură majoră în procesul lor de învățare și de luare a unor decizii cu privire la viitorul lor. Altele nu s-au schimbat. Trebuie să contribuim în continuare pentru construirea unor orașe reziliente pe termen scurt, mediu și lung, iar perspectiva viitorului acestor orașe nu se poate realiza decât cu implicarea directă a beneficiarilor direcți: tinerii de astăzi, generația cheie a viitorului. Prin acest titlu și acest apel căutăm primul oraș care poate oferi un răspuns la această provocare în era post-pandemică.“, András Farcas, coordonator strategic al programului Capitala Tineretului din România, co-fondator al Grupului PONT.

„Povestea programului național Capitala Tineretului din România merge mai departe. Consiliul Tineretului din România încurajează, astfel, tinerii din comunitățile urbane din România să vadă prin acest program o bună oportunitate de a-și face vocea auzită, de a coagula alături de ei actorii importanți dezvoltării mișcării de tineret de la nivel local, de a intra în dialog cu autoritățile publice locale (Primărie, Consiliul Local) astfel încât împreună să decidă principalele priorități care vor compune candidatura cu care vor merge mai departe pentru a obține titlul de Capitală a Tineretului din România. Ne arătăm sprijinul față de toți cei care vor să adere la această oportunitate prin care tânărul este pus în mijlocul discuțiilor și împreună cu cei interesați să investească în dezvoltarea acestuia. Până în prezent, programul a cunoscut un real succes și credem în evoluția acestuia, însă acest lucru poate fi garantat doar prin implicarea tuturor actorilor, în special tinerii, prin reprezentanții acestora, și autoritățile publice locale. Mult succes, iar cea mai bună candidatură să câștige!”, Gabriel Carnariu, Președinte Consiliul Tineretului din România

Articole Asemănătoare

keyboard_arrow_up