Ca urmare a noilor reglementări intrate în vigoare pe 25 octombrie și a evoluției nefavorabile a pandemiei, am luat decizia de a ne vedea cu toții în siguranță și cu același entuziasm pe care ni l-ați transmis, anul viitor, în Constanța Capitala Tineretului din România 2021-2022, la Summitul Tinerilor 6.0: MOZAIC!

 

Cu toții ne-am dorit să avem un eveniment fizic în care să ne revedem, să învățăm împreună, să descoperim lucruri noi și să retrăim experiența unui Summit în adevăratul sens al cuvântului, însă siguranța și sănătatea participanților, partenerilor și organizatorilor, mai ales în contextul actual, reprezintă un motiv în plus să continuăm să milităm pentru un eveniment sigur. 

 

În ceea ce privește Gala Tineretului din România, organizată de Ministerul Tineretului și Sportului, și, implicit, ceremonia de decernare a titlului de Capitala Tineretului din România, ediția 2023, acestea se vor desfășura în regim online. Referitor la modul de organizare al ultimei etape de selecție, respectiv modul de organizare a reuniunii juriului o să revenim cu informații în curând. Vă reamintim că deadline-ul pentru depunerea candidaturii scrise pentru Runda II - finală a competiției pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2023 este, în continuare, 1 noiembrie 2021, ora 16:59. 

 

Vă încurajăm în continuare să respectați măsurile transmise de autorități, să efectuați schema de vaccinare și să aveți grijă de voi! Vă recomandăm să verificați surse de încredere pentru a avea cele mai veridice informații. 

 

Despre ediția Summitul Tinerilor 6.0: MOZAIC vom reveni cu detalii pe toate canalele noastre de comunicare (Facebook și Instagram).

keyboard_arrow_up