Juriul și premiul care va fi acordat următoarei Capitale a Tineretului din România vor fi anunțate pe 30 septembrie

Componența juriului și valoarea premiului care va fi acordat următoarei „Capitale a Tineretului din România” vor fi făcute publice pe 30 septembrie de către comisia de guvernanță, asigurată de inițiatorii programului – Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația SHARE Cluj-Napoca, Grupul PONT și Banca Comerciale Română (BCR).

Orașul care va primi titlul de „Capitala Tineretului din România” în perioada 2 mai 2017 – 1 mai 2018 va fi desemnat de un juriu independent, din care vor face parte reprezentanți ai unor instituții publice, ai sectorului privat și al celui neguvernamental.

Data limită până la care pot fi depuse candidaturile complete pentru titlul de „Capitala Tineretului din România 2017-2018” este 14 octombrie, ora 23:59, la adresa de mail haisavorbim@capitalatineretului.ro. Candidații vor fi anunțați despre primirea și eligibilitatea candidaturilor până la data de 18 octombrie.

Orașul câștigător va fi anunțat pe 13 noiembrie, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Timișoara, primul oraș din România care a primit titlul de „Capitala Tineretului din România” și care și-a asumat pionieratul programului în perioada 2 mai 2016-1 mai 2017.

„Capitala Tineretului din România” este un program care funcționează pe principii similare cu „Capitala Europeană a Tineretului” și a fost inițiat, la nivel național, de:
– Consiliul Tineretului din România (CTR) – entitate reprezentativă a tineretului din România;
– Federația SHARE Cluj-Napoca – comanagerul programului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului;
– Grupul PONT – grup de experți de tineret, inițiatorul măsurilor de pregătire a Capitalei Tineretului din România pe baza experienței candidaturii municipiului Cluj-Napoca pentru Capitala Europeană a Tineretului 2015;
– Banca Comercială Română (BCR) – lider al sistemului bancar românesc.

Obiectivul programului „Capitala Tineretului din România” este să elaboreze strategii de dezvoltare locale pentru tineri și să-i implice activ în procesele decizionale din orașele lor pe teme ce țin de educație, cultură, politică demografică și alte domenii de interes pentru ei. De asemenea, își propune să stimuleze autoritățile publice locale și companiile private să susțină și să se implice în implementarea proiectelor propuse în cadrul programului.

About the author: lpcc1

Leave a Reply

Your email address will not be published.