Ediția Constanța Capitala Tineretului din România demarează începând din 2 mai 2021

Constanța își reia eforturile pentru pregătirea și implementarea programului propus sub egida titlului Capitala Tineretului din România.

Mandatul Constanței pentru purtarea titlului este relocate pentru perioada 2 mai 2021 – 1 mai 2022. Această reorganizare a fost decisă de comun acord de către Guvernanța programului Capitala Tineretului din România și organizatorii locali, respectiv Primăria Municipiului Constanța și Federatia Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Constanta. Partenerii implicați consideră că programul poate fi organizat chiar cu prelungirea stării de alertă și a situației generale cauzate de pandemia COVID-19.

Coordonatorii locali și naționali vor lucra îndeaproape pentru a asigura implementarea unor activități în condiții de siguranță maximă a sănătății în contextul reglementărilor în vigoare în ceea privește pandemia COVID-19.

Conceptul #ComeToSEAus, își propune să adune la aceeași masă tinerii constănțeni pentru a colabora și pentru a dezbate viitorul orașului în care trăiesc. În calitate de „Capitala Tineretului din România”, Constanța își dorește să valorifice potențialul orașului de a se dezvolta pe cât mai multe planuri. În plus, tinerii constănțeni aspiră să devină un vector al promovării tinerilor, inițiativelor acestora și totodată să le ofere posibilitatea de a se implica în procesele decizionale de la nivel local și de a avea o contribuție semnificativă la creionarea viitorului comunității locale.

#ComeToSEAus reprezintă îndemnul tinerilor constănțeni pentru comunitatea locală de a-și întoarce privirile către nevoile tinerilor dar și către potențialul lor de a schimba viitorul orașului. Pe de altă parte, conceptul propus reprezintă îndrumarea tinerilor de a îmbrățișa activismul civic și social și de a promova un model al implicării comunitare. Una dintre misiunile aflate pe lista noul oraș câștigător este de a aduce în același loc ONG-uri, structurile de învățământ preuniversitar și universitar, autoritățile locale și mediul privat, pentru a dezvolta sentimentul identității și al apartenenței, dar, mai ales, de a face din Constanța și din regiune modele de urmat privind reorientarea atenției generale către tineri.

Puteți urmări noutățile programului pe site-ul pe pagina Facebook a ediției.

Despre Capitala Tineretului din România

Programul național „Capitala Tineretului din România” își propune să elaboreze strategii de dezvoltare locale pentru tineri și să-i implice activ în procesele decizionale din orașele lor pe teme ce țin de educație, cultură, politică demografică și alte domenii de interes pentru ei. De asemenea, își propune să stimuleze autoritățile publice locale și companiile private să susțină și să se implice în implementarea proiectelor propuse în cadrul programului.

Anual, un oraș din România primește, în urma unui concurs de concepte, titlul de „Capitala Tineretului” și este sprijinit financiar, respectiv prin formare și consultanță, în pregătirea și implementarea inițiativelor din dosarul de candidatură. „Capitala Tineretului din România” a fost lansat în anul 2016, iar primul oraș din România care a purtat acest titlu a fost Timișoara, urmat de Bacău, Baia Mare și Iași care deține acest titlu începând cu data de 1 mai 2019.

Co-inițiatorii programului sunt Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR), entități care împreună formează Comisia de Guvernanță pentru Programul Capitala Tineretului din România. Un juriu independent format din reprezentanți ai unor instituții publice, mediul privat de afaceri și organizații neguvernamentale este responsabil cu evaluarea dosarelor de candidatură și selecția orașului câștigător.

Constanța va găzdui a cincea ediție locală derulată sub egida programului Capitala Tineretului din România după ce Timișoara, Bacău, Baia Mare au implementat ediții precedente inspirate din experiența Clujului, oraș ce a purtat titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2015 iar Iași derulează ediția a patra până la data de 31 octombrie 2020.